Pentru a putea dezvolta strategii de inovare solide, specializate la nivel regional, este foarte util să putem învăța din experiența altor regiuni. Dar care sunt regiunile care pot fi luate ca referință și cum le putem identifica? Acestea sunt întrebările care stau la baza oricărui proces de învățare și de evaluare comparativă în domeniul politicilor.
Regiunile considerate de referință prezintă aceleași condiții structurale relevante pentru dezvoltarea axată pe inovare. Este vorba despre caracteristici care nu pot fi ușor modificate într-un termen scurt și despre care s-a demonstrat că afectează evoluția inovării și a economiei în regiune. Analizând regiuni cu structuri similare din punct de vedere social, economic, tehnologic, instituțional și geografic, putem afla mai ușor ce politici și practici pot fi transferate efectiv, și cu ce efecte. Desigur, regiunile similare din punct de vedere structural pot înregistra rezultate mai bune sau mai slabe în ceea ce privește performanța, succesul economic și rezultatele inovării. Comparația nu se face în funcție de performanțe și nu urmărește realizarea unui top al „premianților”. Ideea de bază este mai degrabă că (i) învățarea în domeniul politicilor este cel mai probabil eficace dacă și numai dacă se compară entități asemănătoare și (ii) putem învăța atât din succesele, cât și din eșecurile altora, atâta timp cât situația lor prezintă similitudini cu situația noastră.
Similaritatea structurală este evaluată pe baza a42 de variabile descriind caracteristici sociodemografice, structura sectorială, specializarea tehnologică, deschiderea economică și gradul de conectare cu exteriorul, dimensiunea întreprinderilor, tipul și calitatea instituțiilor, atitudinile sociale și antreprenoriale, capitalul uman etc. Variabilele sunt integrate într-un indice sintetic care ilustrează „distanța” structurală dintre regiuni.
Instrumentul interactiv generează o listă a regiunilor sortate în ordine descrescătoare, de la cele care seamănă cel mai mult (pe primele poziții în listă) la cele care seamănă cel mai puțin (pe ultimele poziții) cu o regiune selectată anterior. Ordinea este dată de indicele de distanță structurală (o valoare mai scăzută indică o distanță structurală mai mică față de regiunea selectată).
Publication Date
Nature
Site web
Charge
GRATUIT
Data Source
Eurostat
DG REGIO
ESPON
OECD
Fraunhofer ISI
Orkestra
BAK Basel Economics
Quality of Government Institute
European Social Survey
Subject
sisteme de inovare
Tabele care prezintă cele mai asemănătoare regiuni
Functionality
Comparative results
Link to application
Language
română (ro)