Zilnic, apar on-line informații noi – de la postări pe blog la proiecte de cercetare finanțate de UE. Însă internetul este un cadru efemer.
De exemplu, în 2015 numai 7 % dintre site-urile web dedicate proiectelor legate de cel de-al 4-lea program-cadru (PC4, 1994-1998) erau încă active.
Site-urile din domeniul cercetării și inovării oferă informații prețioase care nu pot fi găsite în altă parte, printre care:
- software-uri utilizate în experimente
- seturi de date de încercare
- documente din afara circuitelor de publicații academice și comerciale
- știri
- materiale de diseminare.
Dacă aceste site-uri nu mai sunt active, se pierd foarte multe cunoștințe.
Cum putem evita acest lucru? Creând o arhivă web.
Arquivo.pt, gestionat de Fundația portugheză pentru știință și tehnologie, menține accesul on-line la informații științifice și academice, punând la dispoziția utilizatorilor posibilitatea de a consulta ușor proiecte mai vechi din domeniul cercetării și inovării.
Identifică automat site-urile proiectelor de cercetare și dezvoltare și le colectează conținutul. Arquivo.pt a salvat deja 52 de milioane de fișiere de proiecte finanțate de la PC4 și până în prezent, colectate de pe aproximativ 54 000 de site-uri și activitatea sa își urmează cursul.
Seturile de date pentru PC4, PC5, PC6 și PC7 sunt acum disponibile publicului, iar organizațiile care doresc să conserve acest patrimoniu digital le pot îmbunătăți și reutiliza.